Legile fundamentale ale universului susţin existenţa lui Dumnezeu

În fizica clasică, un număr de legi au blocat testul observaţiilor experimentale de-a lungul multor ani. Cele două legi fundamentale sunt prima şi a doua lege a termodinamicii.
Prima lege a termodinamicii spune că cantitatea totală de materie şi energie din Univers este constantă sau, altfel spus, materia şi energia nu pot fi create sau distruse. Pentru exemplificare am construit diagrama de mai jos:

În această diagramă Et exprimă cantitatea totală de energie din Univers. Aceasta este compusă din întreaga energie liberă, care este sub formă de radiaţii şi căldură, Ef şi termenul echivalenţei materie-energie, mc2, descoperit de Einstein.
Linia (1) din tabel ilustrează prima lege a termodinamicii. Cantitatea totală de energie din Univers este constantă în timp. Energia nu este niciodată creată sau distrusă.

A doua lege a termodinamicii, deseori citată ca legea entropiei, indică faptul că Universul decade. Energia devine din ce în ce mai puţin disponibilă pentru efectul unui lucru mecanic, iar ordinea din univers face loc haosului. Dacă Universul decade, el nu se poate să fi făcut acest lucru din totdeauna, pentru că există o cantitate finită de materie şi energie în Univers. De aceea, Universul trebuie să fi avut un punct de început. Această a doua lege a termodinamicii poate fi pusă într-o diagramă ca şi următoarea:

Termenul Ew se referă la cantitatea totală de energie disponibilă pentru îndeplinirea lucrului mecanic. Există o diferenţă între cantitatea totală de energie din Univers şi cantitatea totală disponibilă pentru îndeplinirea lucrului mecanic. Cantitatea totală de energie nu se schimbă niciodată (prima lege, aşa cum se vede în linia 1), dar disponibilitatea ei pentru îndeplinirea unui lucru mecanic se reduce în mod continuu.
De exemplu, să ne închipuim un scaun în capul mesei din sufragerie. Când te aşezi pentru prânz, trebuie să îndepărtezi scaunul de la capătul mesei. Când faci acest lucru, în acţiunea de a trage scaunul se consumă energie. Energia vine din mâncarea pe care ai mâncat-o la micul dejun. Ea se consumă pentru învingerea frecării din scaun şi podea. Este transformată în căldură prin frecarea picioarelor scaunului de podea. Acea energie termică se disipează în atmosferă şi este pierdută pentru totdeauna pentru îndeplinirea unei alte acţiuni. Energia este încă în univers, dar nici o parte din ea nu mai poate fi recuperată şi introdusă înapoi în scaun pentru a fi repusă exact la locul ei original. (Dacă acest lucru s-ar putea realiza, un mecanism „perpetuum mobile ar fi posibil.)
Prin simplul act al mişcării scaunului, ai contribuit fără să-ţi dai seama la scăderea cantităţii totale de energie disponibilă pentru lucrul mecanic din Univers. În acelaşi mod, în fiecare interacţiune a materiei şi a energiei din stele, planete, Soare, de oriunde din univers, se petrece o reducere similară a cantităţii de energie disponibilă pentru realizarea lucrului mecanic.

În al doilea grafic, observă că linia (1), reprezentând prima lege a termodinamicii, se va intersecta în mod obligatoriu cu linia curbă (3), care reprezintă a doua lege a termodinamicii. Studiind cu atenţie al doilea grafic, vom observa că înainte de timpul t1 a „existat” o situaţie imposibilă. Ar fi trebuit să fie mai multă energie disponibilă pentru îndeplinirea lucrului mecanic decât energia totală din Univers. De aceea, anterior acelui moment, materia şi energia nu au putut exista, conform interpretării termodinamice actuale.
Acest punct de intersectare pe „panta entropiei” indică faptul că Universul a avut un început. Înainte de acest moment nu a existat nici materie, nici energie, dar după acest moment, în mod instantaneu a început să existe din nimic un Univers complet! Mai mult decât atât, acest Univers trebuie să fi fost mult mai complex, „mai legat”, iar energia mai bogată decât cea actuală, deoarecenoi suntem în punctul t2 pe panta entropiei şi de atunci lucrurile au mai coborât pe pantă şi au devenit mai puţin ordonate.

În plus, această privire înapoi în timp nu poate fi continuată la nesfârşit. În fapt trebuie atins un maximum definit de organizare, iar acest maximum definit trebuie să fi existat (în urmă cu o perioadă de timp definită). Mai mult, este neplauzibil ca această stare de organizare perfectă să se fi dezvoltat dintr-o stare mai puţin perfectă. Nu este mai plauzibil nici că Universul ar fi putut exista din veşnicii în acea starede perfectă organizare şi apoi brusc, în urmă cu o perioadă de timp definită, a început să-şi urmeze calea actuală spre dezorganizare. Putem concluziona atunci călegile acceptate ale naturii ne duc către un început definit în timp al Universului.

Ireversibilitatea celei de a doua legi a termodinamicii – mişcarea Universului către haos – a fost viu descrisă de Lincoln Barnett în „Universul şi Dr. Einstein”:

Universul se îndreaptă astfel cătr „moartea termică” finală sau, aşa cum este ea definită tehnic, condiţia de „maximă entropie”… Nici un fel de energie nu va mai putea fi folosită, deoarece toată energia va fi distribuită unifrom în Cosmos. Nu va exista nici lumină, nici viaţă, nici căldură – nimic decât o perpetuă şi irevocabilă stagnare. Însuşi timpul se va sfârşi. Pentru că entropia direcţionează timpul. Entropia este măsura haosului. Când toate sistemele şi ordinea din Univers au dispărut, când haosul şi-a atins punctul maxim şi entropia nu mai poate creşte, atunci când nu mai există nici o succesiune cauză-efect, mai pe scurt când Universul s-a prăbuşit, nu va mai exista nici o direcţie a timpului – nu va mai exista timp. Şi nu există nici o posibilitate de evitare a acestui destin. Pentru că fatalul principiu cunoscut sub numele de „a doua lege a termodinamicii”, care constituie astăzi principalul pilon al fizicii clasice, lăsat intact de mersul ştiinţei, afirmă că procesele fundamentale din natură sunt ireversibile. Natura se mişcă doar într-o singură direcţie.

Dr. Barnett continuă să sublinieze implicaţia celei de a doua legi a termodinamicii în privinţa începutului Universului:

Există un corolar filosofic foarte important al acestei concepţii. Deoarece, dacă Universul decade, iar procesele naturale, înaintează doar într-o singură direcţie, concluzia implacabilă este că totul a avut un început: cumva şi cândva procesele cosmice au fost iniţiate, focurile stelare aprinse şi întregul spectacol grandios al Universului a fost adus în fiinţă.

Într-un manual de referinţă de termodinamică, profesorul J.Van Wzlen adoptă o poziţie similară:

O idee finală ce trebuie subliniată este aceea că legea a doua a termodinamicii şi principiul creşterii intropiei au implicaţii filosofice majore. Problema este în primul rând cum a ajuns Universul în starea de joasă entropie, de vreme ce toate procesele naturale ce nu sunt cunoscute tind să crească entropia? Autorul a descopeirt că legea a doua tinde să-i mărească convingerea că există un Creator care are răspunsul pentru destinul viitor al omului si al Universului.

Înseşi legile naturii dovedesc că este raţional să crezi într-un început supranatural şi deci într-un creator divin, Dumnezeu.