De ce neagă oamenii existenţa lui Dumnezeu?
Oamenii aleg sa nege existenta lui Dumnezeu, ori pentru ca nu au aflat raspunsuri la rugaciunile lor, ori pentru ca acest Dumnezeu al crestinilor este rau (din punctul lor de vedere), ori pentru ca nu este ingaduitor cu pacatul (incalcarea legii Lui).
Omul alege carui „dumnezeu” sa i se inchine in functie de poftele lui, asa faceau si romanii si grecii in antichitate, aveau zei pentru fiecare domeniu al vietii lor. Dumnezeu este transcendental el nu exista pentru sau datorita vreunui om, El nu este dator nimanui, El nu minte, El este drept, El este dragoste, El este absolut (oamenii dintotdeauna tind spre absolut, pentru ca „Dumnezeu a pus in ei chiar si gandul vesniciei (Eclesiast 3:11)” , El este tot si in toate.
Astazi, datorita procesului „evolutiv” (a se vedea ironia) omul a ajuns la concluzia ca mai bine este sa traiesti fara Dumnezeu desi neaga propria lor constiinta.
Ioan 3:20 Caci oricine face raul, uraste lumina, si nu vine la lumina, ca sa nu i se vadeasca faptele.
La fel si ateii neaga existenta lui Dumnezeu desi existenta lui este evidenta in creatie. Pana acum, ateii, oamenii de stiinta atei, evolutionistii nu au ajuns decat la concluzia „NU STIM”. Toate ipotezele lor sunt PROBABILE.
ateii nu exista 
in zilele nostre negarea e generala…si de cele mai multe ori eronata ! Poate pentru ca prea usor, timp de 50 de ani, poporul roman a spus cu prea multa usurinta DA
Claudiu,
Ia fii atent la ce ai scris în primul paragraf: după tine sînt doar trei variante prin care omul ajunge să nege existența lui Dumnezeu:
1. rugăciuni neîmplinite
2. providență malițioasă
3. providență neiertătoare (intolerantă vis-à-vis de păcat)
„Motivele” pe care le dai tu aici sînt o problemă falsă, pentru că deja le pui în contextul în care există o relație sau o încercare de relație între om și zeitate. Nu mă refer doar la creștinism aici.
Or, situația e alta. Ateul nu „s-a supărat pe Dumnezeu pentru că”, ci pur și simplu s-a detașat de conceptul de religie iar RAȚIUNEA l-a convins că nu poate să accepte logic așa ceva.
Deci falsele motive pe care le invoci tu nu sînt valide, pentru că nu au sens decît în cazul în care deja persoana în cauză ar presupune că Dumnezeu ar exista.
Alex,
Cred ca trebuie sa iei in calcul ca de cele mai multe ori ateii au devenit atei chiar din cauza „religiei” (si cand spun religie nu ma refer la crestinismul descris de Biblie). E normal ca religia (de cele mai multe ori ortodoxa), prin regulile ei absurde si prin promovarea darniciei pentru a fi mantuit, sa genereze tot mai multi atei.
Daca ateii sunt atei acum, asta nu inseamna ca au fost mereu asa. Daca tu te-ai nascut cu convingerile ateiste, asa s-a intamplat la tine, dar nu exclude ca de cele mai multe ori exact motivele acelea au facut ca unii oameni sa devina atei.
@silviu sh: Nu am afirmat că m-aș fi născut cu convingeri ateiste. Familia mea păstra un contact minimal cu biserica. Însă, după cum am zis în primul meu comentariu, am ajuns prin rațiune/logică/gîndire să nu cred (în existența nici unei divinități).
Ceea ce voiam să îi spun autorului articolului este că el pune problema într-un mod naiv: credinciosul frustrat (că Dumnezeu nu îi ascultă rugăciunile, că Dumnezeu e răuvoitor, că Dumnezeu e prea rigid) decide [i]pe baza acestei frustrări[/i] „să nu mai creadă”.
Eu încercam să arăt că mulți actuali atei – în rîndurile cărora mă înscriu – erau complet detașați de astfel de criterii interne de evaluare a religiei cînd au ajuns la convingerea lor că Dumnezeu nu există.
Salut Alex,
Nu vreau sa te conving ca exista Dumnzeu pentru ca as avea vreun folos, dar chiar daca nu crezi asta nu inseamna ca Dumnezeu nu exista. Daca esti sincer, stiu ca nu iti prea place sa fie cineva „deasupra”, caruia sa ii dai socoteala pentru pacatele tale. E cam greu nu? Omului nu ii place, cum nu ii place sa fie adevaruri absolute, morala absoluta fara de care societatea s-ar destrama iar toate aceastea vin de la Dumnezeu.
Claudiu, sînt două lucruri diferite, cînd te referi la un om; hai să le clarificăm ca să nu mai încurcăm termenii, pentru că dacă nu ne înțelegem, vorbim degeaba:
– „Nu cred în nici un fel de dumnezeu” e o treabă 1. subiectivă; 2. care se referă la credință. Ăsta e ateul, omul care nu are nici o credință în nici o divinitate.
– „Nu știu dacă dumnezeu există” e o mică perversiune intelectuală, care lasă loc la portița „dar dacă de fapt aș ști că există, atunci aș crede”. Ei bine, asta e o treabă 1. obiectivă („nu știu dacă există sau nu pentru că nu le știu pe toate”); 2. care se referă la cunoaștere. Ăsta e agnosticul.
Pe mine, în egoismul și nesăbuința mea, nu mă interesează că la modul obiectiv nu pot ști tot ce există și tot ce se întîmplă în lumea asta și în lumile paralele. Pur și simplu, eu nu îmi pun problema cunoașterii, ci problema credinței.
Judec subiectiv și credința mea în orice fel de zeu lipsește. Deci sînt pe o poziție ateistă.
Cu asta am încercat să-ți răspund la „ dar chiar daca nu crezi asta nu inseamna ca Dumnezeu nu exista”. Putea fi mai amuzant dacă ziceai că nebunul poate să nu creadă în gravitație, dar asta nu înseamnă că gravitația, obiectiv vorbind, nu există. Perfect de acord. Nu are decît să se arunce de pe o stîncă și să-și testeze teoria.
Nu e nevoie să mă ironizezi, spunîndu-mi că trebuie să fie cam nasol să știu că e cineva acolo sus în fața căruia trebuie să dau socoteală, dar pentru că eu sînt un copil mai mofturos și mai temperamental, prefer să mă fac că plouă. Din trei motive:
1. Sper că am explicat destul de clar că problema mea nu e una de dacă știu sau nu știu cu siguranță că dumnezeu există, ci una de credință: pur și simplu nu o am. Credința, cred că tu în calitate de credincios ar trebui să poți confirma, nu se tricotează, ci fie o ai, fie nu. Deci e o alegere rațională, care izvorăște din liberul arbitru, ca eu să nu cred.
2. Morala absolută de care vorbești tu nu mai e așa de absolută cînd o fată nevinovată e violată dar nu poate face avort pentru că așa îi spune Biserica absolută, în morala ei absolută. Spre exemplu. Dacă te apuci să cauți o justificare pentru treaba asta, înseamnă că morala absolută a bibliei și a Bisericii este de fapt relativă. Dacă zici că nu ai ce să justifici pentru că e bine (corect, moral etc.) nu voi fi în veci de acord cu tine – voi susține eu că treaba asta e imorală (desigur, nu vei fi de acord cu mine).
3. Acum, referitor la moralitatea mea, ca ființă, aici cred că nu este tocmai locul tău să dai cu presupusul. Dacă suferi de prejudecata conform căreia oricine care nu îți împărtășește religia este neapărat o bestie (sau, mă rog, o ființă imorală)… îmi pare rău pentru că ai fost făcut să gîndești așa. Singura ființă în fața căreia dau socoteală sînt eu, nu e nevoie să mă uit acolo sus ca să aștept undă verde de la dumnezeu. Și – deși probabil nu mă vei crede sau nu te va interesa – te pot asigura am niște criterii al naibii de riguroase destinate propriei persoane atunci cînd vine vorba de etică, bunătate, conștiință și responsabilitate.
O ultimă observație: grecii erau mult mai avansați decît semi-barbarii pe care dumnezeu îi mîna cu biciul prin deșert. Au fost, pînă la urmă, cei mai tari filozofi. Și au avut o societate evoluată cu mult timp înaintea moralei absolute din biblie. Cum poți să zici „(orice) absolut” cînd știi că orice fundamentalist are prin definiție numai principii absolute, cu aceeași convingere ca a ta?
1. Sper că am explicat destul de clar că problema mea nu e una de dacă știu sau nu știu cu siguranță că dumnezeu există, ci una de credință: pur și simplu nu o am.Nu iti trebuie credinta ca sa stii ca exista Dumnezeu citeste asta: https://ateilor.wordpress.com/2009/09/21/existenta-lui-dumnezeu-nu-are-nimic-de-a-face-cu-credinta/
2. Morala absolută de care vorbești tu nu mai e așa de absolută cînd o fată nevinovată e violată dar nu poate face avort pentru că așa îi spune Biserica absolută, în morala ei absolută.Crezi ca nu ma gandesc la cei care sunt ucisi, sunt violati fara ca ei sa fi facut ceva? Totusi fiecare va fi judecat dupa standardul lui Dumnezeu (cele 10 porunci) si cel care a violat si cel/cea care a fost violata, dar binenteles pentru ce il priveste pe fiecare. Este oribil ca o fata/femeie sa fie violata si sa ramana insarcinata, dar totusi nu are dreptul sa ucida o fiinta neajutorata.
3. Acum, referitor la moralitatea mea, ca ființă, aici cred că nu este tocmai locul tău să dai cu presupusul. Dacă suferi de prejudecata conform căreia oricine care nu îți împărtășește religia este neapărat o bestie (sau, mă rog, o ființă imorală)… îmi pare rău pentru că ai fost făcut să gîndești așa.Ce gresit gandesti, Dumnezeu nu i-a facut pe oameni sa fie bestii, si eu nu te vad pe tine ca o bestie. Si tocmai ca tu esti o fiinta morala si cand spun asta ma refer la faptul ca tu stii ce este binele si raul, stii ca nu e bine sa minti, sa furi…. etc si asta vine de la Dumnezeu, dar oamenii ascund ceea ce le spune constiinta lor si se justifica spunand ca morala este relativa functie de persoana.
In ce priveste semi-barbarii, citeste Proverbele si pildele lui Solomon din Biblie si mai stam de vorba.
Bună Claudiu,
Hai să le luăm pe rînd (cum inserezi „citate” pe wordpress? voi încerca eticheta „quote”…):
[quote]Nu iti trebuie credinta ca sa stii ca exista Dumnezeu citeste asta: https://ateilor.wordpress.com/2009/09/21/existenta-lui-dumnezeu-nu-are-nimic-de-a-face-cu-credinta/%5B/quote%5D
Văd că faci aceeași confuzie ca în comentariile de pe articolul la care m-ai trimis, cînd s-a mai încercat să ți se arate unde se trage linie, conceptual, între ateu și agnostic.
Tu îmi zici că nu are a face credința cu existența. E exact ce ți-am zis eu cu nebunul și gravitația. Însă în ceea ce ți-am scris în comentariul anterior, am încercat să-ți arăt că *lipsa* de credință a ateului este un fapt *exclusiv* subiectiv. Adică nu importă pentru ateu că în mod obiectiv nu poți fi complet sigur (de nimic, de altfel, nu numai de existența zeilor).
Încă o dată:
lipsa credinței + subiectivism => ateu
lipsa cunoașterii (certitudinii) obiective („nu se poate ști că”) + subiectivism („EU nu pot ști că”) => agnostic
Cît despre argumentul arhitectului inteligent propus de tine în acel articol, nu te supăra, nu mă încălzește. Am eu ideile mele fixe, dar acela e un alt subiect și un alt articol. Dar să revin la ce ziceai:
[quote]Crezi ca nu ma gandesc la cei care sunt ucisi, sunt violati fara ca ei sa fi facut ceva? Totusi fiecare va fi judecat dupa standardul lui Dumnezeu (cele 10 porunci) si cel care a violat si cel/cea care a fost violata, dar binenteles pentru ce il priveste pe fiecare. Este oribil ca o fata/femeie sa fie violata si sa ramana insarcinata, dar totusi nu are dreptul sa ucida o fiinta neajutorata.[/quote]
Bun, sîntem de acord asupra atrocității faptului, dar asta nu rezolvă problema de „viziune”.
Nu știu ce fel de creștin ești și ce situație familială ai, dar dacă poți să faci un salt mental, doar la modul ipotetic, presupune că ai avea o fiică care ar păți așa ceva; nu știu cum ai reacționa în calitate de părinte.
Eu, după cum probabil ai ghicit, nu mi-aș condamna fata (de 10-11 ani eventual) ca eventual să moară la naștere doar pentru că Biserica nu e de acord cu avortul (mai ales cînd e necesar și e intervenția logică în urma unui viol). Chiar dacă sarcina nu i-ar periclita sănătatea tot nu mi s-ar părea normal să pun în cîrca unui copil responsabilitatea unei noi vieți. Nu pentru că medical nu s-ar putea face nimic, ci pentru că oamenii religioși văd așa ceva cu ochi răi.
Oricum chestia cu „ființa neajutorată” depinde cît de strict o privești. În primul rînd, fata sau femeia îți va zice că pentru ea o astfel de sarcină e un calvar parazitic pe care nu l-a dorit, iar în al doilea rînd, un embrion, tehnic vorbind, nu este încă o „ființă”. Sigur, aici e de dezbătut și para-dezbătut cît vrei, din orice persepective.
Poate nu mă exprim clar, dar oamenii sînt *oameni* – nu statistici, nu curiozități de laborator, nu speculații. Cînd un om pierde din vedere considerația față de semenii lui, cînd își pierde empatia și propria umanitate, atunci aș zice eu că a rătăcit calea cea dreaptă. Rău de tot.
[quote]Ce gresit gandesti, Dumnezeu nu i-a facut pe oameni sa fie bestii, si eu nu te vad pe tine ca o bestie. Si tocmai ca tu esti o fiinta morala si cand spun asta ma refer la faptul ca tu stii ce este binele si raul, stii ca nu e bine sa minti, sa furi…. etc si asta vine de la Dumnezeu, dar oamenii ascund ceea ce le spune constiinta lor si se justifica spunand ca morala este relativa functie de persoana.[/quote]
Bun, am auzit tot felul de prejudecăți cînd vine vorba de atei; de-aia mă întrebam ce calificativ îmi puneai. Acum că am lămurit că nu e cazul, morala e un subiect fascinant. Tu ești de acord că pe undeva pot și cei fără religie să elaboreze un set de norme etice, dar că în adîncul minții lor ei ascund că noțiunile de bine și de rău vin din învățătura bibliei (sau altui sistem religios?).
Ca să nu ne contrazicem la infinit, tu zicînd una, eu zicînd că intelectul și conștiința se dezvoltă concomitent și conduc la elaborarea unui cod etic, hai să o iau altfel: cum crezi că omul primitiv a reușit, poate după mai multe întîmplări nefericite, să se organizeze în formațiuni sociale (mici cete, tribulețe) în care erau reguli și norme stricte? Că dacă nu le reușea asta, se omorau unii pe alții și nu mai apăream noi.
Sau nu accepți evidența „oamenilor cavernelor”?
Claudiu are you high? This must be bad weed.