Skip to content

Biblia are totusi dreptate – introducerea autorului Werner Keller

24/02/2010

„Cea mai mare fericire a omului care gândeşte este să cerce¬teze ceea ce poate fi cercetat şi să respecte ceea ce este de necuprins.” J. W. v. Goethe

Când un autor care nu este teolog scrie o carte despre Biblie, cititorul are toate motivele să întrebe cum a reuşit acesta să-şi dezvolte subiectul.

Ca ziarist am fost mulţi ani pe de-a întregul interesat de rezultatele ştiinţei şi ale cercetărilor. În 1950, pe când îmi făceam serviciul obişnuit, am dat de relatările arheologilor francezi Prof. Parrot şi Schaeffer asupra săpăturilor de la Mari şi Ugarit. Inscripţiile cuneiforme descoperite la Mari pe Eufrat conţineau şi nume biblice. În consecinţă, povestirile patriarhilor care fuseseră mult timp socotite doar nişte legende pioase au devenit pe neaşteptate istorie. La Ugarit, aproape de Mediterana, a ieşit pentru prima oară la lumină dovada existenţei cultului canaanit al lui Baal.

Descoperiri care sustin BibliePrintr-o coincidenţă, în acelaşi an un sul al lui Isaia descoperit într-o peşteră de lângă Marea Moartă a fost datat ca fiind dinainte de Cristos. Aceste relatări senzaţionale – şi având în vedere semnificaţia descoperirilor nu este exagerat să folosim cuvântul „senzaţional” – au trezit în mine dorinţa de a studia mai atent arheologia biblică, cel mai recent şi cel mai puţin cunoscut domeniu din cercetarea lumii antice. Am răscolit de aceea literatura germană şi străină pentru a găsi un rezumat cuprinzător şi clar al rezultatelor cercetării anterioare. Nu am găsit nimic pentru că nici nu era ceva de găsit.

Atunci am mers eu însumi la surse, în bibliotecile multor ţări – ajutat în această muncă şi de entuziasmul soţiei – şi am strâns toate rezultatele cercetărilor ştiinţifice care puteau fi găsite în operele erudite ale unor arheologi ai Bibliei. Şi cu cât mă adânceam mai mult în acest subiect, cu atât devenea mai interesant.

Drumul spre istoria Vechiului Testament a fost deschis de francezul Paul-Emile Botta, în 1843. În cursul săpăturilor de la Khorsabad din Mesopotamia, Paul-Emile Botta a descoperit figurinele regelui asirian Sargon al II-lea, cel care pustiise Israelul ducând populaţia în robie. Relatările campaniilor acestui cuceritor privesc invazia Samariei, incident care este descris şi de Biblie.

De un secol, savanţii din America, Anglia, Franţa, Germania sapă în Orientul Mijlociu, în Mesopotamia, Palestina, Egipt. Toate ţările mari au fondat şcoli şi institute specializate pe acest tip de cercetare. Fondul de Explorare Palestiniană a început să acţioneze din 1869, Asociaţia Germană de Cercetare a Palestinei din 1877, Şcoala Biblică Dominicană din St. Etienne din 1892. A urmat apoi Societatea Germană Orientală în 1898, Şcoala Americană de Cercetare Orientală în 1900 şi Institutul Protestant German de Arheologie în 1901.

În Palestina, locuri şi oraşe frecvent menţionate în Biblie sunt readuse la lumină. Ele arată exact aşa cum sunt descrise în Biblie şi sunt aşezate exact acolo unde Biblia le situează. Pe inscripţii şi monumente savanţii descoperă tot mai multe personaje din Vechiul şi Noul Testament. Basoreliefuri contemporane ne înfăţişează oameni pe care nu-i cunoşteam decât după nume.

Trăsăturile, hainele, scuturile lor capătă formă în faţa ochilor noştri. Sculpturi colosale ni-i arată pe hitiţi cu nasurile lor enorme, pe filistenii subţiri şi înalţi, pe eleganţii conducători canaaniţi în carele lor de fier care umpleau de groază pe israeliţi, pe regii din Mari, contemporani şi ei cu Avraam.

De-a lungul miilor de ani care ne despart de ei, regii asirieni n-au pierdut nimic din înfăţişarea lor cumplită: Tiglat Palassar III, binecunoscut în Vechiul Testament sub numele de Pul, Sanherib, cel care a distrus Lachişul şi a asediat Ierusalimul, Asarhaddon, cel care l-a pus în lanţuri pe regele Manase, Assurbanipal, „marele şi vestitul Osnapar” al cărţii lui Ezra.

Aşa cum au făcut cu Ninive şi Nimrod – străvechea Calah – sau cu Assur şi Teba, pe care profeţii o numeau No-Amon, savanţii au trezit din somnul său antic şi celebrul Babel cu legendarul său turn. În Delta Nilului arheologii au descoperit oraşele Pitom şi Ramses, unde evreii au muncit ca sclavi. Arheologii ne-au dezvăluit mărturii care povestesc despre focul şi distrugerea care au însoţit cucerirea Canaanului de către israeliţi. În Ghebea, ei au descoperit fortăreaţa lui Saul, ale căror ziduri au răsunat cândva de cântecele lui David.

La Meghido au dat la iveală întinsele grajduri ale regelui Solomon care avea „12.000 de călăreţi”.

Din lumea Noului Testament au fost readuse la lumină edificiile măreţe ale lui Irod. În inima bătrânului Ierusalim a fost descoperit trotuarul pe care a stat Isus înaintea lui Pilat, după cum povesteşte evanghelia lui Ioan. Asiriologii au descifrat pe tabelele astronomice data exactă la care a fost observată Steaua din Betleem.

Aceste uimitoare descoperiri, a căror semnificaţie nu o putem pricepe deodată, ne obligă să ne revizuim părerea despre Biblie. Multe evenimente care au trecut drept „născociri pioase” trebuie să fie judecate acum ca istorie. Adesea rezultatele cercetărilor corespund în detaliu cu relatările biblice.

Pe lângă faptul că le confirmă, cercetările ştiinţifice au şi darul de a descoperi împrejurările istorice din care au crescut Vechiul Testament şi evangheliile. De asemenea, evenimentele, schimbările suferite de poporul Israel sunt prinse într-un decor viu, ca şi participarea sa la disputele politice, culturale, economice ale naţiunilor şi imperiilor care luptau pentru putere în Mesopotamia şi pe Nil, zona din care locuitorii acestui micuţ stat – Palestina, nu s-au putut desprinde timp de 2000 de ani.

S-a crezut, şi încă se mai crede, că Biblia nu este altceva decât istoria mântuirii omului, o garanţie a valabilităţii credinţei creştine de pretutindeni. Biblia este însă şi o carte cu întâmplări petrecute cu adevărat. În acest sens ea are şi limite, prin faptul că evreii îşi scriau istoria ţinând cont de legătura lor cu Iehova (Iahve), precum şi de viziunea asupra vinei şi ispăşirii. Cu toate acestea, evenimentele sunt fapte istorice redate cu o precizie uimitoare.

Mulţumită descoperirilor arheologice, multe din istorisirile biblice pot fi mai bine înţelese acum. Există desigur curente teologice despre care nu se poate vorbi decât în termenii Cuvântului lui Dumnezeu. Dar, aşa cum spunea şi profesorul Andre Parrot, arheologul francez de faimă mondială: „Cum putem să înţelegem Cuvântul, dacă nu-l vedem în aşezarea sa cronologică, istorică şi geografică potrivită?”

Până acum aceste descoperiri extraordinare au fost cunoscute numai de un cerc restrâns de experţi. Numai cu 50 de ani în urmă profesorul Friedrich Delitzsch din Berlin îşi punea întrebarea: „La ce bun atâta efort în aceste ţări depărtate şi primejdioase? La ce bun toată scormonirea asta costisitoare în rămăşiţele unor timpuri trecute când ştim că nu vom găsi acolo nici aur, nici argint? La ce bun această nebunească întrecere între ţări pentru a stăpâni movilele acelea pustii doar ca să fie săpate?” Savantul german Gustav Dalman îi dădea un răspuns potrivit când îşi exprima speranţa că „tot ceea ce arheologii au cunoscut şi văzut în activitatea lor ştiinţifică va fi valorificat spre rezolvarea problemelor şcolii şi Bisericii”. Această speranţă rămâne încă neîmplinită chiar şi în ziua de azi.

Nici o carte, în toată istoria umanităţii, nu a avut o influenţă atât de radicală, nu a afectat atât de hotărâtor dezvoltarea lumii occidentale şi nu a avut un efect atât de răspândit ca Biblia. Astăzi, Biblia este tradusă în 1631 de limbi şi dialecte (1), şi după 2000 de ani nu dă nici un semn de istovire.

Strângând şi prelucrând materialul acestei cărţi, pe care cu nici un chip n-aş putea s-o socotesc completă, mi s-a părut că a sosit timpul să împărtăşesc cu cei care citesc Biblia şi cu cei care n-o citesc, cu credincioşi, dar şi cu agnostici, interesantele descoperiri rezultate dintr-o lungă cercetare ştiinţifică pe mai multe direcţii.

Având în vedere abundenţa de dovezi autentice, precum şi efortul scepticismului care din secolul al XVIII-lea încearcă să desfiinţeze Biblia, nu-mi rămâne decât o singură concluzie îndreptăţită: „Biblia are totuşi dreptate”.

Hamburg, Septembrie 1955
Werner Keller

Anunțuri
2 comentarii leave one →
  1. Feynman permalink
    03/03/2010 9:27 pm

    Selectie observationala ilogica… Biblia nu are dreptate in nenumarate locuri. Cand vi se nimereste sa aiba dreptate (in foarte putine, contrar celor spuse in articol), le vedeti doar pe alea, si gata.

    Exemplu: Nabucodonosor a pierdut la asediul Tir-ului, iar Tir-ul e departe de a fi fost sters pe vecie din existenta de acesta, Tir-ul exista si astazi.

  2. VladC permalink
    17/11/2010 10:52 am

    Si actiunea din Spider Man se desfasoara in New York.New York-ul exista,deci Spider Man exista.LOGIC

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: