Skip to content

Dorintele nesatisfacute ale ateilor

23/01/2010

Ma gandeam la scepticismul ateilor fata de credinta in Dumnezeu, „nu pot sa cred pentru ca au fost comise crime in numele crestinismului”, „nu pot sa cred pentru ca daca ar exista Dumnezeu nu ar exista atat suferinta pe pamant”, „nu pot sa cred pentru ca Biblia are greseli”, „nu pot sa cred pentru ca Biblia a fost scrisa de oameni”, „nu pot sa cred povestea cu Noe sau cu Iona, sau invierea lui Iisus, sunt prea de tot”.

Imi dau seama din acestea ca ateii ar crede in Dumnezeu daca nu i-ar pedepsi pe oameni pentru pacatele lor, daca le-ar fi dat ce au cerut cand s-au rugat si nu au primit nici un raspuns la rugaciune, in concluzie ar crede daca Dumnezeu ar fi in conformitate cu dorintele lor.  Asta binenteles ar fi un idol, creat de minti omenesti.

Si s-ar mai ivi o problema avand in vedere cele specificate mai sus, unii l-ar vrea pe Dumnezeu intr-un fel, altii intr-altul, automat un grup de oameni ar respinge credinta in dumnezeul agreat de ceilalti. Daca te uiti la atei si chiar la crestinii doar cu numele, poti observa ca ei asta isi doresc, un Dumnezeu care sa le implineasca dorintele, fizice, psihice si de orice alta natura. Daca ar exista un asemenea dumnezeu cum credeti ca ar fi pamantul? ar mai fi ramas oare ceva din el? ce s-ar fi intamplat daca fiecare rugaciune ar fi primit raspuns afirmativ? nu cumva oamenii vor sa-L foloseasca pe Dumnezeu pentru scopurile lor?

Un lucru mai spun, Dumnezeu este suveran si este si omnipotent. Daca ar fi doar omnipotent, atunci poate oamenii ar fi putut sa se joace cu El. Dar fiind si omnipotent si suveran, singura alternativa este mila Lui, esti la Mana Lui, El te-a creat, El poate face ce vrea cu tine, faptul ca mai esti inca in viata este doar mila Lui. Ar trebui sa te intrebi de ce nu esti mort pana acum avand in vedere pacatele ce le-ai acumulat de-a lungul vietii, pacate ce le-ai savarsit impotriva Lui. Doar faptul ca negi existenta Creatorului tau este un pacat foarte grav, sa nu mai vorbim de celalalte.

El asteapta sa te intorci si a si stabilit un mijloc prin care poti fi reabilitat. Jertfa pe cruce a Domnului Iisus. Pocaieste-te de pacatele tale si pune-ti increderea in Iisus pentru salvarea ta. Crestinismul nu inseamna sa ai credinta ci in cine iti pui credinta ce o ai. Din aceasta cauza budismul, islamul, hinduismul, New Age nu te pot salva, poti sa ai o mare credinta in aceste religii, dar daca credinta ta nu este pusa in Creatorul Universului, vei fi pierdut.

Anunțuri
21 comentarii leave one →
  1. Robotu' de servici permalink
    24/01/2010 10:03 pm

    “nu pot sa cred pentru ca au fost comise crime in numele crestinismului”

    Asta inca nu l-lam intalnit ca argument contra existentei lui Dzeu, si nici nu cred ca exista.

    “nu pot sa cred pentru ca Biblia are greseli”, “nu pot sa cred pentru ca Biblia a fost scrisa de oameni”, “nu pot sa cred povestea cu Noe sau cu Iona, sau invierea lui Iisus, sunt prea de tot”

    Este usor sa iti dai seama de ce acestea sunt argumente daca iei in considerare ca aproape toti crestinii sustin faptul ca Biblia nu poate gresi, este perfect corecta si totusi este flagrant in contradictie cu realitatea observata sau cunoscuta.

    Imi dau seama din acestea ca ateii ar crede in Dumnezeu daca nu i-ar pedepsi pe oameni pentru pacatele lor,

    Acest lucru este complet gresit. Din contra, o pedeapsa la obiect si clara ar fi un argument hotarat pentru Dzeu. Daca ai un copil si il altoiesti asa, aparent aleator (sau mai mult, pui pe cineva sa o faca) ce crezi, o sa invete copilul ala ce a facut bine si ce rau? Pedeapsa trebuie sa fie potrivita, in cantitatea potrivita, la momentul potrivit ca sa stie subiectul de ce si-o ia si ce nu a facut bine.

    Daca te uiti la atei si chiar la crestinii doar cu numele, poti observa ca ei asta isi doresc, un Dumnezeu care sa le implineasca dorintele, fizice, psihice si de orice alta natura.

    Totudi inclin sa cred ca nu poti conceptualiza sensul termenului de „ateu”. Ateii nu isi doresc nimic de la Dzeu. Tu ce iti doresti de la Ra?

    ce s-ar fi intamplat daca fiecare rugaciune ar fi primit raspuns afirmativ? nu cumva oamenii vor sa-L foloseasca pe Dumnezeu pentru scopurile lor?

    De ce ar trebui sa rasounda Dzeu la fiecare rugaciune a oamenilor? Ce, el nu are vointa? Nu stie sa spuna „Nu vreau”?

    Un lucru mai spun, Dumnezeu este suveran si este si omnipotent. Daca ar fi doar omnipotent, atunci poate oamenii ar fi putut sa se joace cu El. Dar fiind si omnipotent si suveran, singura alternativa este mila Lui, esti la Mana Lui, El te-a creat, El poate face ce vrea cu tine, faptul ca mai esti inca in viata este doar mila Lui.

    Pentru a fi la mila lui Dzeu nu trebuie ca acesta sa fie suveran. Poate fi doar omnipotent. Chiar sensul cuvantului „omnipotent” subliniaza acest lucru. La fel cu „suveran” poate fi un zeu care nu se amesteca deloc in cursul acestui Univers (ceva gen „english lord”).

    Crestinismul nu inseamna sa ai credinta ci in cine iti pui credinta ce o ai. Din aceasta cauza budismul, islamul, hinduismul, New Age nu te pot salva, poti sa ai o mare credinta in aceste religii, dar daca credinta ta nu este pusa in Creatorul Universului, vei fi pierdut.

    Curios, dar exact acelasi lucru pot spune budistii, hindusii, musulmanii sau scientologii despre crestini. Si ar avea tot atat dreptate. In definitiv, zeul lor este cel adevarat, nu?

  2. Bogri permalink
    25/01/2010 8:39 am

    Daca eu,ca si copil,trebuie sa cred in tatal meu doar pe baza unei carti pe care a scris-o(sau a dictat cuiva sa o scrie) inainte de a pleca intr-o lunga calatorie(de unde a promis ca va reveni intr-o zi,nu se stie cand),pai o sa cred eu un an,doi,trei,cinci,zece,dar pana la urma tot imi pun intrebarea:Mai,da’ ala o mai veni vreodata inapoi?O fi existat vreodata cu adevarat?El o fi scris cartea asta,sau a fabricat-o(inventat-o) mama(sau altcineva)ca sa ma tina sub control,sa-mi spuna sa fiu cuminte?Si chiar daca el a scris-o,o mai fi in viata sau o fi murit intre timp?Ca intre timp situatia e din ce in ce mai nasoala,eu o duc din ce in ce mai rau,si vad ca tata tot nu prea are de gand sa se intoarca!M-a lasat sa ma descurc de unul singur!
    Ar fi de condamnat acest copil?

    • Robotu' de servici permalink
      25/01/2010 9:36 am

      @Bogri
      Abandon familial – fie ca este voit sau nu. Negliejenta in forma agravanta…
      Oricum, nu este o baza educationala valida.

    • 25/01/2010 6:43 pm

      Ai pus problema gresit pentru ca s-ar putea ca tu sa nu fii un copil al lui Dumnezeu. Cei care sunt copii ai lui Dumnezeu s-au pocait de faptele lor si si-au pus increderea in Isus Hristos. Dumnezeu le-a dat o inima noua si aici iti poti da seama ca Cuvantul lui Dumnezeu este adevarat pentru ca se implineste si astazi in cei care se intorc la Dumnezeu cu toata inima.

      Tu nu ai nici o relatie personala cu acest Dumnezeu ca sa spui ca esti copilul Lui. Nici macar nu cred ca Il cunosti, desi mi-as dori acest lucru. Incearca sa vorbesti cu El, spune-I ce crezi de spre El, spune-I ca ai vrea sa Il cunosti daca exista.

      Un ateu a fost provocat sa se roage, a mers acasa si a facut asta. Dupa aceasta experienta a spus ca nu o sa se mai roage pentru ca „ceva se intampla”.

      • Robotu' de servici permalink
        25/01/2010 10:12 pm

        @Claudiu
        Pai nu Dzeu controleaza totul? Deci inclusiv Satan este copilul lui Dzeu (Dzeu are dominion absolut asupra a tot ce exista).

        Mai mult, crestinii sunt de obicei cei care afirma ca noi suntem fata de Dzeu ca un copil in raport cu parintele. Eu am aratat doar ca analogia nu se sustine. Ceea ce ai facut si tu, de altfel.

        Nici macar nu cred ca Il cunosti, desi mi-as dori acest lucru.

        Normal, nu pot cunoaste ceea ce nu exista.

        Un ateu a fost provocat sa se roage, a mers acasa si a facut asta. Dupa aceasta experienta a spus ca nu o sa se mai roage pentru ca “ceva se intampla”.

        Anecdotic? Pilda?

    • 27/01/2010 7:43 am

      @Bogri
      „Daca ar fi Dumnezeu Tatal vostru , M-ati iubi si pe Mine, caci Eu am iesit si vin de la Dumnezeu: n-am venit dela Mine insumi, ci El m-a trimes.” (Ioan 8:42).

      „Pentru ce nu intelegeti vorbirea Mea?Pentru ca nu puteti asculta Cuvantul Meu
      Voi aveti de tata pe diavolul; si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru. El de la inceput a fost ucigas; si nu sta in adevar, pentru ca in el nu este adevar. Oridecateori spune o minciuna, vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii.
      Iar pe Mine, pentru ca spun adevarul, nu Ma credeti” (Ioan 8:43-45)

      • Robotu' de servici permalink
        27/01/2010 9:27 am

        @Claudiu
        Diavolul nu a fost la inceput inger al luminii? A decazut ulterior…

      • Feynman permalink
        02/03/2010 8:48 am

        Da, si a plecat (a fost alungat or something) din cer, exact ca Isus. E numit Lucifer in Biblie, exact ca Isus (well, intr-un caz au „tradus” Lucifer, in celalalt, „Luceafar”, dar cuvantul original e acelasi). Vrea sa urce inapoi la cer si sa detina imparatia cerurilor, exact ca Isus. Suntem amenintati ca o sa apara din nou, si in cazul unuia, si in cazul celuilalt. Think about it.

        Apropo, am mentionat ca Lucifer vrea sa insele oamenii? De exemplu, poate ar dori sa-i faca sa creada ca e Dumnezeu… rastignindu-se pe cruce pentru „mantuirea” lor. How can you tell?

    • 28/01/2010 10:19 am

      @ Bogri
      Exemplul tau cu tatal absent (suberb!) arata de fapt care este prapastia conceptuala cu privire la Revelatie, pentru care noi ( vorbesc ca si crestin ) suntem vinovati intr-o anume masura. Daca credem, si unii crestini chiar cred asta, ca Dumnezeu s-a manifestat ocazional si selectiv in vietile catorva oameni, a facut o vizita de vreo treizeci de ani pe pamant, si ne-a lasat mostenire o carte pe care daca nu o acceptam fara intrebari va fi vai si amar de noi … ei bine, ai dreptate, atunci ne meritam cu prisosinta soarta.
      Dar …
      … eu cred ca Dumnezeu nu a plecat prea departe; de fapt El nu a plecat deloc.
      Noi suntem cei ce am parasit caminul parintesc. El nu face altceva decat sa ne cheme, iar Cartea de care vorbesti este una din caile pe care foloseste pentru a-Si exprima dragostea si dorintele de binecuvantare pentru omenire.
      Da-mi voie sa iti spun ca in paradigma pe care ti-o ofer eu, exemplul tau nu mai afirma o realitate ci o perceptie. Cand e vorba de perceptii, noi crestinii trebuie sa ne asumam responsabilitatea de a nu fi comunicat corect lumii despre natura credintei noastre si a relatiei fata de ceea ce cu totii pretindem ca dorim, dar prea putini ajungem acolo, adica … fata de adevar.

  3. Bogri permalink
    25/01/2010 6:48 pm

    Variante:
    1/Acea persoana care a scris(a dictat)cartea nu a existat in realitate;
    2/Cei care au redactat cartea(dictata de respectiva persoana) au inteles gresit ce li s-a spus si de catre cine;poate nu li s-a spus tot adevarul,sau poate nu l-au putut intelege;poate l-au deformat in mod intentionat,avand interese in a face acest lucru;informatia s-a distorsionat si deformat prin copierea si recopierea cartii de mai multe ori pe parcursul timpului;
    3/Acea persoana nu mai exista in prezent;
    4/Acea persoana mai exista,dar nu mai poate sau nu mai vrea(sau ambele)sa dea semne de viata.
    Pai banuiesc ca toata lumea si-a dat seama cam la cine fac referire…

  4. Bogri permalink
    26/01/2010 8:28 am

    De unde stiu eu,atunci cand vorbesc cu Dumnezeu,ca nu-i totul o proiectie a mintii mele?De unde stiu eu ca nu tot eu imi dau si raspunsurile?Singurul mod de a-mi dovedi ca exista ar fi ca Dumnezeu sa faca ceva direct.Evreii care ii cereau lui Isus un semn,nu erau ei chiar nebuni…Si le daduse el semne destule…Ca sa fiu sigur ca intr-adevar el a trait atunci si a facut acele lucruri,de ce nu mai face ceva si acum?Omenirea nu-l mai intereseaza?
    Ipoteza unei alte civilizatii ar explica totul.Au fost aici,ne-au dat un cod moral ca sa putem trai unii cu altii,le-am omorat ultimul mesager(pe Cristos),mai mult ce vreti sa faca?Daca l-ar trimite iar,probabil ca l-am omori din nou,asa cum prima data a fost considerat un impostor,de ce nu credeti ca ar fi considerat la fel si a doua oara?

    • Robotu' de servici permalink
      27/01/2010 7:47 am

      @Bogri
      De ce codul moral trebuie musai sa fie produsul unei alte civilizatii?
      Cam toate poruncile (decalogul) si normele codului moral erau caracteristice si unor civilizatii mai vechi decat cea israelita (paremi-se Codul lui Hamurabi este primul de acest fel inscriptionat). Chiar si normele cu privire la venerarea lui Dzeu au fost precedate de normele pentru venerarea zeitatilor locale.

      A doua oara nu va fi considerat impostor (exista analize care sa puna in evidenta existenta unui extraterestru veritabil) dar probabil va fi omorat pe criterii religioase (nu va cadra cu vreouna sau alta din religii).

      • Feynman permalink
        02/03/2010 8:50 am

        Tot pe criterii religioase a fost omorat si prima oara. Aka blasfemie.

  5. 26/01/2010 2:38 pm

    Mă bucur pentru tema blogului tău și sper să te ții cu credincioșie de acest adevăr. Sunt prea puțini oameni care recunosc inexistența ateilor cu toate că Biblia o spune răspicat. Ar fi o ușurare pentru cei ce fac evanghelizare cunoașterea acestui adevăr.
    Binecuvântări!

  6. 27/01/2010 5:40 pm

    baieti si eu va felicit si sper sa tinem legatura. As vrea sa vorbesc mai multe cu voi. Daca se poate scrieti-mi un mail si va sun si atunci poate ne putem ajuta reciproc in luptele noastre comune.
    Domnul sa va tina tari.

    • 27/01/2010 8:17 pm

      Multumim pentru incurajare. Rugam pe Dumnezeu sa isi faca lucrarea, si El sa primeasca toate laudele. O sa luam legatura cu tine unul dintre noi.

  7. Kitana permalink
    10/12/2010 11:57 am

    „Sunt prea puțini oameni care recunosc inexistența ateilor”
    adica?
    ce vrei sa spui ca eu nu exist? sau ce?
    mah da multa trufie mai au credinciosii astia!
    eu pot trai bine mersi si fara sa cred in yhwe, jesus, zeus, odin, ra, thor, isis, buddha, FSM, sau inorogul roz! e simplu! spre deosebire de crestini eu nu mai cred in basme de prin clasa a 2-a

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: